Fără categorie

5 idei pentru un brunch organizat cu produsele noastre

naty napolitate cu alune pe farfurii de mici dimensiuni sugestie de prezentare

Un brunch reușit se poate ridica la așteptările celor invitați la eveniment chiar și atunci când sunt incluse în meniu gustări simple, dar cu un twist de rafinament. Succesul unei astfel de alegeri se bazează pe modul în care servești produsele, pentru ca prezentarea să poată exprima subtil savoarea ingredientelor și texturile lor interesante.

Cu un strop de creativitate și pe baza sfaturilor de mai jos, poți organiza un brunch sofisticat într-o zi cu vreme bună, utilizând sortimente variate achiziționate de pe Shopius.ro! Ține cont de aceste recomandări și realizează cele mai corecte alegeri, astfel încât întregul proces de pregătire a evenimentului să decurgă așa cum îți dorești!

1. Integrează în decor plante aromatice

Printre bolurile de chipsuri cu diferite arome interesante, comandate online din oferta noastră actualizată, poți presăra crenguțe proaspete de rozmarin, cimbru sau oregano. Aceste elemente organice cu rol decorativ sugerează într-un mod subtil specificul și intensitatea aromelor de la baza acestei experiențe senzoriale.

Busuiocul are o aromă învăluită în prospețime, ce poate fi identificată cu aromele unor chipsuri Viva cu aromă de smântână și mărar. Câteva frunze de busuioc proaspăt, adăugate peste chipsuri la final, vor oferi detalii subtile despre gustul sortimentelor servite, iar aspectul lor va oferi un contrast interesant cu nuanța aurie a chipsurilor.

Dacă dorești, poți adăuga câteva frunze de mentă, ce vor învălui într-un aer de prospețime întregul platou cu aceste produse. Menta se potrivește perfect în decorul de prezentare a unor chipsuri și sărățele cu ingrediente verzi, stimulând nu doar imaginația invitaților la brunch, ci și pofta pentru ceva bun.

Pe lângă bolurile cu produse adaugă lavandă sau petale de flori viu colorate. Chiar dacă pare o idee îndrăzneață, este extrem de eficientă, mai ales dacă vrei să îți surprinzi oaspeții cu un decor ce abundă de elemente naturale, precum apa, vegetația, lemnul sau piatra naturală. 

2. Mizează pe impactul bolurilor cu mirodenii

Pentru o variantă de prezentare ceva mai sofisticată, poți așeza pe suprafața de servire boluri cu diferite mirodenii, precum paprika dulce, curry sau turmeric. Acestea vor adăuga culoare și complexitate întregului cadru, pentru un contrast vizual plăcut între aceste elemente decorative și bolurile cu snacksuri & chipsuri sărate

Dacă dorești, poți adăuga mirodenii peste unele dintre acest produse, însă cu multă grijă la gramaje, pentru a nu le compromite gustul. De exemplu, peste un bol de chipsuri cu sare sau mărar poți adăuga o peliculă fină de paprika afumată, ce va scoate în evidență textura crocantă a acestora și va genera un gust cu iz ușor picant, mult mai complex.

Peste chipsurile cu texturi crocante poți adăuga puțin sumac și piper alb sau le poți pregăti separat în recipiente de dimensiuni diferite, cu etichete de prezentare a mirodeniilor și informații despre compatibilitatea lor cu diferite chipsuri. Alte materii prime ce pot avea un rol decorativ în acest cadru de prezentare sunt usturoiul uscat și pudra de ceapă.

3. Optează pentru suprafețe de prezentare cu aspect natural

Un suport din material lemnos cu aspect brut sau o suprafață de piatră naturală nefinisată sunt ideale pentru a servi produse din oferta Shopius, în cadrul unui brunch organizat în aer liber. Dinamica fluidă a unui astfel de eveniment le permite oaspeților să fie activi și să interacționeze, depășind astfel formalitățile unui eveniment sobru.

Așadar, din decor nu trebuie să lipsească materiale ce exprimă armonia cu natura, precum lemnul, piatra, nisipul, florile, semințele, fructele și legumele. Cu ajutorul acestora poți construi numeroase variante de prezentare, accentuând astfel intenția ta de a organiza un cadru sofisticat, dar relaxat în același timp.

Plăcile de piatră cu o textură ușor rugoasă pot deveni suportul perfect pentru covrigei, sărățele, chipsuri sau biscuiți pentru micuți. Petalele, florile, fructele proaspete, firele de iarbă și crenguțele pot fi, de asemenea, utilizate pentru a construi acel decor ideal în care poți pune carafe cu nectar de caise, piersici, pere sau portocale de la Fruttia.

Lemnul, cu textura sa caldă și naturală, creează un contrast plăcut cu produsele crocante și adaugă un aer rustic întregii atmosfere de brunch. Alegerea acestor materiale poate ajuta și la crearea unei imagini consistente pentru brandul tău, dacă organizezi acest eveniment cu scopul de a prezenta un business în care ai investit pasiune.

biscuiti zbanghy pe un suport de lemn

4. Oferă-le invitaților șansa de a testa mix-uri de arome inedite

Dacă servești la brunch mini burgeri sau frigărui de pui și legume, poți construi un bufet suedez cu ajutorul acestor produse de dimensiuni relativ reduse. Lângă aceste preparate poți organiza o mini stație de servire a sosurilor, precum cele cu arome dulci sau ușor picante, cu arome de usturoi sau tomate proaspete. 

Acestea oferă un farmec aparte unei astfel de experiențe culinare, pentru că fiecare aromă de sos poate potența într-un anumit mod un preparat făcut pe grill, precum friptura de vită sau legumele rumenite bine alături de feta. Vezi întreaga gamă de sosuri Regal din oferta Shopius și profită de prețurile atractive pentru aceste produse culinare

La fel de bine poți utiliza diferite sortimente de chipsuri pe post de garnitură, pentru o experiență senzorială inedită. În cazul unor mini burgeri sau mini tacos, această opțiune de servire asigură complexitate meniului pregătit pentru brunch. Nu uita de bolurile cu legume proaspete, pentru a obține combinația perfectă de texturi și arome. 

5. Testează diferite combinații de culori intense

Diversitatea culorilor este esențială pentru a crea un platouri pentru brunch ce vor atrage cu ușurință toate privirile. În același bol poți servi chipsuri, covrigei și sărățele cu nuanțe variate, influențate de ingredientele acestora. Suprafețele de servire pot fi decorate cu felii de sfeclă roșie, morcovi sau cartofi dulci, pentru o cromatică uimitoare. 

Adaugă și mai multă culoare în acest peisaj, cu ajutorul feliilor de pepene galben și dovleac, printre care ai putea presăra roșii cherry sau fructe și semințe uscate. Contrasul interesant de nuanțe și texturi îi va surprinde în mod plăcut pe cei care au dat curs invitației tale la acest brunch sofisticat!

Iată cât de simplu este să organizezi meniul și modul de prezentare a preparatelor pentru un astfel de eveniment, cu ajutorul unor sfaturi simplu de pus în practică. Intră acum pe site și explorează întreaga gamă de produse pe care le-ai putea servi la brunch. Te așteptăm în fiecare zi cu oferte avantajoase și soluții potrivite pentru planurile tale!

To top
preloader