Varză à la Cluj este una dintre cele mai cunoscute rețete preparate în zona Ardealului, reinterpretată de familiile din Cluj, dar și de chefi celebri din toată România. Ingredientele necesare – varză acră, carne, orez sunt la îndemâna oricui, iar deliciosul preparat este inundat de smântână grasă, ca orice mâncare gustoasă, provenită din această zonă.
Cuprins:
Rețetă Varză à la Cluj – Cum se prepară?
Ce este Varză à la Cluj?
Cum se face Varză à la Cluj?
Ingrediente necesare
Mod de preparare
Cum se servește Varză à la Cluj?
Dintre felurile de mâncare sățioasă din regiunea ardelenească, de departe cea mai cunoscută, apreciată și savurată rețetă este Varză à la Cluj. Încă de la început trebuie să facem precizarea că nu este vorba despre celebra mâncare tradițional românească – sarmale în foi de varză.
Rețeta de varză cu carne ca la Cluj este distinctă, însă gustul său unic se obține numai cu ingrediente naturale, de cea mai bună calitate.
Ce este Varză à la Cluj?
Dintre toate variantele de rețete cu varză, cea de Varză à la Cluj este o mâncare consistentă, felul principal la o masă, preparată din varză acră, carne tocată și orez. Rețeta a fost obținută la Cluj, modul de preparare fiind consemnat de istoricul Lukacs Jozsef.
Prima mențiune a acestui fel de mâncare a apărut într-o carte de preparate “Cartea de bucate de la Cluj”, ce aparținea lui Miklós Misztótfalusi, în 1695, rețeta fiind denumită atunci “varză în mod clujean”.
Rețeta care avea la bază varza, pare că a fost realizată prima dată de călugării de la o mănăstire franciscană din Șumuleu Ciuc, a fost extrem de populară în gospodăriile țăranilor și s-a răspândit cu repeziciune în întreaga țară. Variantele care au apărut însă țin foarte mult de tradițiile fiecărei zone în parte.
Cum se face Varză à la Cluj?
Preparatul Varză à la Cluj la cuptor este ușor de realizat, toate ingredientele sunt parțial gătite înainte de a fi introduse la cuptor. Așadar, timpul total de realizare pentru această rețetă delicioasă nu este foarte mare.
Pregătirea mâncării la cuptor nu durează foarte mult pentru că atât varza, cât și carnea și orezul sunt pregătite anterior.
Unele rețete vorbesc și despre faptul că Varza à la Cluj este de fapt un preparat asemănător sarmalelor. “Sarmale sparte”, “sarmale împrăștiate” sunt denumiri pentru aceeași rețetă cu varză murată.
Dacă vă place acest tip de mâncare și vreți să îl gătiți în post, puteți realiza rețeta Varză à la Cluj de post, înlocuind carnea tocată cu granule de soia.
Există și varianta de a pregăti Varza à la Cluj fără carne. Cum? Foarte simplu, folosind ciuperci călite în puțin unt, aromate cu un praf de usturoi, pe care le amestecați cu orezul fiert.
Indiferent de modul în care alegeți să preparați această rețetă, recomandarea noastră este să folosiți ingrediente de bază de calitate pentru o mâncare desăvârșită ce va fi pe placul întregii familii.
Ingrediente necesare
- Varză acră (1,5 kg)
- Carne tocată (porc – 1 kg)
- Orez (200 – 300 grame)
- Ceapă (4 cepe mari sau 7 – 8 cepe mici)
- Smântână (400 – 500 grame)
- Cimbru (uscat)
- Chimen (măcinat, praf)
- Piper negru (măcinat)
- Boia dulce sau iute
- Pătrunjel sau mărar proaspăt
- Ulei (100 ml)
- Suc de roșii – opțional (400 – 500 ml)
Mod de preparare
- Varza se călește
În rețeta tradițională se folosește varză acră. Unele familii din Cluj pregătesc acest tip de mâncare chiar și cu varză dulce, în timp ce altele aleg să combine varza dulce cu cea acră, pentru un gust bogat.
Rețeta pe care o prezentăm are la bază varză acră. Atunci când gătiți cu varză acră, primul pas este desărarea. Pentru aceasta varza se ține în apă rece pentru aproximativ două ore, înainte de a fi gătită.
Dacă varza este potrivit de sărată și vă place gustul, începeți prin a desface frunzele, pe care le tăiați în fâșii subțiri, asemănătoare fidelei. Dacă nu aveți răbdare sau vreți să economisiți timp, puteți tăia varza acră cu ajutorul robotului de bucătărie.
Se toacă mărunt o ceapă mare sau chiar două, totul depinde și de cantitatea de varză tăiată. Ceapa se călește în tigaie, în uleiul încins bine, până devine sticloasă. Apoi se adaugă varza acră și se condimentează cu sare, piper, cimbru și praf de chimen.
Se amestecă bine varza acră cu ceapa și se completează cu 1 -2 căni de apă caldă. Se pune capacul și se lasă să fiarbă totul la foc mic, până când varza devine puțin crocantă.
Nu trebuie gătită să fie gata pentru că va fi introdusă și la cuptor, unde preparatul se va definitiva.
- Orezul se fierbe
Într-o altă cratiță puneți la fiert orezul, în apă cu sare. Și în acest caz, orezul nu trebuie fiert foarte mult pentru că bobul trebuie să rămână tare.
- Carnea tocată se prăjește
Cartea folosită la acest fel de mâncare poate fi de porc, amestec de porc și vită sau orice altă carne doriți, dar să fie ceva mai grasă.
În rețeta prezentată se folosește carne de porc tocată, grasă. Aceasta se prăjește în tigaie până scade toată zeama din carne. Dacă carnea este destul de grasă nu va mai fi nevoie de ulei pentru prăjit.
Apoi în tigaie se mai pun două cepe mari, tăiate mărunt și se lasă totul la foc mic, amestecând continuu. Carnea și ceapa se condimentează cu sare, piper, pătrunjel sau mărar verde și puțin cimbru.
Când amestecul este gata, puteți stinge focul, presărați un praf de boia dulce sau iute, după gust, și amestecați tot din nou.
În anumite rețete, cartea tocată se prăjește cu ceapă și acesta este momentul în care se pot adăuga roșii tăiate din conservă sau suc de roșii, pentru varianta în care se utilizează roșii.
- Montarea preparatului
În acest moment, toate părțile preparatului au fost realizate și se trece la etapa următoare, cea de montare a straturilor. Într-o formă încăpătoare, adâncă, termorezistentă, se așază un strat de varză acră călită cu ceapă. Cam jumătate din totalul cantității din tigaie. Deasupra se pune, în strat uniform, orezul care a fost fiert. Peste acesta vine stratul de carne tocată prăjită cu ceapă, iar ultimul strat este cel de ceapă cu varză. Practic, la fundul vasului și deasupra aveți un strat consistent de varză cu ceapă călită.
Înainte de a introduce această caserolă la cuptorul bine încins, puteți turna smântână, întinzând cantitatea în strat subțire, uniform.
Variantă: Dacă alegeți să folosiți suc de roșii, puteți adăuga la final sosul de roșii în locul celui de smântână.
Unele gospodine din zona Ardealului pregătesc rețeta pe mai multe straturi: varză, orez, carne, varză, orez, carne, varză. Totul depinde de rețeta folosită în familie și de îmbunătățirile pe care fiecare în partea le-a adus preparatului, în timp.
Veți găsi cu siguranță și alte tipuri de rețete, una dintre cele mai căutate fiind Varză à la Cluj cu cârnați afumați. Preparatul este realizat la fel cum a fost descris în acest material, diferența fiind că înainte de a introduce tava la cuptor, deasupra pot fi adăugați cârnați afumați tăiați rondele, pentru un plus de gust și de savoare.
- Gătirea la cuptor
Vasul pregătit așa cum s-a arătat mai sus, se introduce în cuptorul bine încins și se lasă la o temperatură de 180 – 200 grade C, timp de 40 – 50 minute.
Cum se servește Varză à la Cluj?
Cea mai bună Varză à la Cluj merge de minune cu mămăliguță fierbinte și un ardei iute alături. Gustul deosebit va fi accentuat dacă puneți o cantitate generoasă de smântână proaspătă deasupra.
Preparatul se poate reîncălzi și a doua zi, dar nu uitați să adăugați și smântână grasă pe deasupra, pentru ca papilele gustative să fie cu adevărat răsfățate. Totuși, dacă nu mai vreți să inundați preparatul în smântână, puteți opta pentru iaurt deasupra porției aburinde.
Rețeta de Varză à la Cluj este un fel principal sățios, destul de simplu de realizat, nu necesită foarte mult timp de pregătire, iar ingredientele folosite sunt puține și la îndemâna oricui.
Atenție însă, este o mâncare destul de grea, recomandăm să fie preparată mai mult toamna și iarna, aportul caloric fiind destul de mare.
Preparatul trebuie servit cu moderație. În cazul celor care au probleme de sănătate, atenție la colesterol, Varză à la Cluj este un produs ce conține foarte multă smântână și carne grasă.
Preparatul Varză à la Cluj este unul tradițional ardelenesc, numeroasele sale variante de pregătire și servire fiind dovada gustului desăvârșit. Rețeta clasică a fost adaptată în funcție de zona în care a ajuns și de gusturile bucătarului. Unii chefi au realizat această mâncare, reinterpretând modul de dispunere al ingredientelor. Alții au mizat pe înlocuirea anumitor produse și plante aromatice, încercând totuși să păstreze gustul specific al preparatului clasic.
Varză à la Cluj este un preparat clasic ardelenesc pe care ar trebui să îl încercați măcar o dată. Varza acră, carnea și orezul sunt ingredientele de bază.